Mutările care anunță revenirea FCSB-ului au fost făcute publice. Conducerea a recunoscut că discută cu doi fotbaliști cotați la 1.2 milioane de euro

Mutările care anunță revenirea FCSB-ului au fost făcute publice. Conducerea a recunoscut că discută cu doi fotbaliști cotați la 1.2 milioane de euro
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Rus (23 de ani) și Alexandru Pașcanu (20 de ani) sunt cele mai importante ținte ale FCSB-ului în această vară, pentru care s-a intrat deja în negocieri. Narcis Răducan a recunoscut că cei doi tineri care au fost parte din naționala U21 a României la EURO au șanse foarte mari să semneze. Ei își doresc acest lucru, dar la momentul actual se poartă discuții cu cluburile.

Rus este legitimat la MOL Vidi, în timp ce Pașcanu joacă pentru echipa a doua a lui Leicester. „Sunt șanse mari, patronul poartă negocierile. Ar fi o lovitură pentru noi și nu vorbesc din punct de vedere al imaginii. Ne dorim să aducem jucători tineri, care să se dezvolte și pe care apoi să îi transferăm în străinătate. Dacă ar fi după mine, i-aș lua pe toți de la naționala U21„, a precizat Narcis Răducan la Digi Sport.

Adrian Rus, jucător cu origini maghiare, a crescut la echipa din orașul natal, Olimpia Satu Mare, iar ulterior a mers în Ungaria, unde a evoluat pentru echipe precum Fehergyarmat, Balmazujvaros, sau Academia Puskas. În 2018, Rus a fost împrumutat pentru un sezon în România, la Sepsi Sfântu Gheorghe, unde a avut prestații apreciate, care i-au adus convocarea la Campionatul European U21. Chiar înainte de turneul final, tânărul fundaș a fost cumpărat de MOL Fehervar, însă a evoluat foarte puțin la prima echipă.

Alex Pașcanu, care a jucat în toate meciurile lui Leicester U23, ar putea fi transferta de FCSB în schimbul a 700.000 de euro. Fundașul central a fost și pe lista CFR-ului, dar se pare că echipa lui Gigi Becali le-ar fi luat fața campionilor din Liga 1. Perioada de transferuri din Anglia s-a închis, dar în Liga 1 pot fi în continuare aduși jucători. Gigi Becali îl dorește în continuare pe Alex Pașcanu, unul dintre „stâlpii” naționalei de tineret în preliminarii, dar și la Euro 2019 U21, din Italia și San Marino. FCSB trebuie să se înțeleagă cu Leicester în privința sumei de transfer.

  • În această vară, FCSB a mai transferat 12 jucători: Ionuț Vînă, Răzvan Oaidă, Ionuț Panțîru, Valentin Crețu, Bozhidar Chorbadzhiyski, Andrei Marc, Claudiu Belu-Iordache, Thierry Moutinho, Lukasz Gikiewicz, Diogo Salomao, Adi Popa și Sorin Șerban

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×